„Crystal Voices”: Glasurile Copiilor din Fălticeni Răsună pentru Bucurie, Pace și Dragoste

Corul Crystal Voices, al clasei a III-a B, face parte din Programul  Național Cantus Mundi, care este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat prin implicarea membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Prea mici pentru a participa la Concertele de Crăciun care  au loc în această perioadă la București, cei 24 de membri ai corului Crystal Voices au participat însă la două concerte caritabile care au avut loc în seara zilei de joi,  12.12.2024 la Centrul Cultural ,,Grigore Vasiliu Birlic” din Fălticeni, concerte organizate în cadrul   Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară, având ca beneficiari copiii cu dizabilități de la Grădinița Specială Fălticeni și sub atenta îndrumare a preotului paroh Adrian Brădățanu de la Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Fălticeni.

Secvențe din spectacolul susținut de copiii noștri talentați au fost prezentate și pe pagina oficială de FB a programului Cantus Mundi:    https://www.facebook.com/watch/?v=534812266219641

Mulțumesc pe această cale părinților elevilor mei – fără de care nu puteam realiza acest frumos vis de iarnă, coordonatorilor programului Cantus Mundi dar și  organizatorilor celor două concerte pentru invitația și oportunitatea minunată oferită de a transmite prin muzică  mesajul nostru de pace în lume, de dragoste și respect față de neam și țară și care, acum, în preajma Marii Sărbători a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, au primit colindul și frumoasele noastre urări!

Transmit tuturor partenerilor noștri toată considerația mea, însoțită de tradiționalele urări ,,Crăciun Fericit!” și ,,LA MULȚI ANI!”

Prof. înv. primar  și director adjunct al Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Ioan Cuza” Fălticeni, 

Alexandrina Triși