Elevii clasei a II-a A luptă împotriva bullying-ului

Astăzi, elevii clasei a II-a A, sub îndrumarea prof. Adriana Negre, au participat la o activitate în cadrul proiectului „Clase fără bullying”. Elevii au discutat, pe baza prezentării Power Point, despre diferitele forme de hărțuire și ceea ce pot face copiii dacă sunt implicați în astfel de situații. Discuțiile au vizat și modalitățile de rezolvare a unor conflicte, mai mari sau mai mici. Apoi, au participat la un joc prin care comportamentele ilustrate pe jetoanele primite au fost încadrate ca acceptabile sau de neacceptat. Spre încheierea activității, elevii au realizat o inimă a bunătății prin amprentare cu acuarele, inimă pe care fiecare a dăruit-o unui coleg din clasă cu promisiunea: Să îi tratezi pe ceilalți așa cum ai vrea să fii tratat!