Împreună pentru armonie! Familie unită – copil protejat

Membrii Consiliului Reprezentativ al Părinților din Școala Gimnazială „Al. I. Cuza”, Fălticeni, s-au întâlnit pe data de 26 noiembrie 2025, tema supusă dezbaterii fiind „Împreună pentru armonie! Familie unită – copil protejat”. Activitatea a avut impactul așteptat, constituindu-se într-un dialog eficient, la care au luat parte părinți, cadre didactice și reprezentantul Biroului de Siguranță Școlară Suceava, domnul comisar Onuțu Bogdan. Acesta a prezentat aspecte relevante privind rolul extrem de important al familiei în educația oricărui copil, în ceea ce privește prevenirea comportamentelor inadecvate; a încurajat atitudinile constructive și apelul la ajutor de specialitate, intervenții care conduc la crearea unui climat sigur, benefic elevilor și părinților, atât la nivelul instituției de învățământ, cât și în afara ei.

Echipa managerială a instituției a subliniat importanța promovării stării de bine, activitățile de prevenție a comportamentelor nepotrivite realizându-se frecvent la nivelul fiecărui colectiv. Doamna director adjunct, prof. Triși Alexandrina, a prezentat proiectul „Împreună prindem curaj”, care vizează obiective specifice: crearea unui climat sigur, primitor și de susținere pentru elevi și părinți la nivelul unităților de învățământ; capacitarea/împuternicirea elevilor să raporteze faptele de violență și a martorilor să adopte strategii de susținere a victimelor și de descurajare a comportamentelor violente ale autorilor; îmbunătățirea abilităților sociale și emoționale ale elevilor, inclusiv a capacității acestora de identificare, interpretare, exprimare și autocontrol/autoreglare a emoțiilor într-o manieră constructivă față de sine și de ceilalți; conștientizarea consecințelor asociate săvârșirii faptelor.

Sunt descrise activitățile propuse la nivelul fiecărui colectiv, proiectul derulându-se din luna octombrie, precum și rezultatele așteptate în urma desfășurării acestora. Pe toată durata derulării proiectului „Dă block agresivității”, din cadrul programului „Împreună prindem curaj”, cei 530 de elevi, prin interacțiunea cu membrii echipei de proiect și cu invitații acestora, participând la ateliere de lucru, discuții, dezbateri, jocuri de rol și studii de caz, punând întrebări și primind răspunsuri, vor deprinde și exersa abilități de mediere și soluționare nonconflictuală a problemelor dintre elevi, demonstrând îmbunătățirea abilităților sociale și emoționale, inclusiv capacitatea de identificare, interpretare, exprimare și autocontrol/autoreglare a emoțiilor într-o manieră constructivă față de sine și de ceilalți.

Proiectul menționat reprezintă un nou pas pe care instituția noastră îl face pentru dezvoltarea unei culturi a nonviolenței și pentru promovarea unui proces instructiv-educativ de calitate, desfășurat într-un mediu sigur, benefic pentru orice copil.