Învațăm să salvăm vieți! Elevii Școlii Gimnaziale „Al. I. Cuza” Fălticeni, instruiți în acordarea primului ajutor

Activitate de prevenție/ Școala Gimnazială ,,Al.I.Cuza” Fălticeni

Acordarea primului ajutor

,,Activitatea de astăzi a fost foarte interesantă și am învățat cum să acordăm primul ajutor în situații dificile și cum să ne exercităm calitatea de bun cetățean al comunității.” Antonia Șeptelea, cls a VI a

,,Activitatea de astăzi mi s-a părut interesantă și de folos în viața de zi cu zi.” Munteanu David, cls. a VI a

,,Mi sa părut interesant deoarece ne va ajuta în viață cum sa acordam primul ajutor.

Și am putea salva o viață” Stoica David, cls. a VI a

,,Această experiență a fost folositoare și educativă, deoarece, cu ajutorul doamnelor paramedic, am învățat ceva care ne va fi de ajutor în situațiile critice și poate că într-o zi, vom salva pe cineva folosind aceste manevre.” Jilav Alesia, cls a VIIa

,,Consider că această activitate este foarte educativă și de folos pentru noi în situațiile de risc și mă bucur că am putut participa la un curs care poate mă va ajuta pe viitor. Le mulțumesc celor care au organizat această activitate” Țibulcă Alexandra, cls a VII a

,,Am conștientizat astăzi că ajutorul pe care noi îl putem acorda celorlați, în situații limită, poate salva vieți. Viața vecinilor noștri, viața fraților noștri, viața părinților noștri…VIAȚA! ” Finaga Izabela, cls. a VIII a

     50 de elevi ai Școlii Gimnaziale ,,Al.I.Cuza Fălticeni, au participat astăzi la o activitate de prevenție, organizată de ISJ, în colaborare cu Spitalul Municipal Fălticeni și Club Rotary,  la Colegiul Vasile Lovinescu din Fălticeni.

     Elevii au asistat, cu multă atenție, la aplicarea măsurilor de resuscitare cardio-pulmonară, în cazul în care o victimă se află în stare de inconștiență. Aceștia au fost informați că primul pas în acordarea primului ajutor este securizarea spațiului din jur și cel care acordă ajutorul trebuie să se asigure că nu se pune pe el în pericol și nu expune nici victima unui pericol suplimentar. Ulterior, pot apela numărul unic de urgență.

     Elevii au exersat, asistați și îndrumați de paramadici, manevre de acordare a primului ajutor și de resuscitare a unei victime. În urma derulării acestei activități, elevii Școlii Gimnaziale ,,Al.I.Cuza” Fălticeni, au primit, din partea Club Rotary, un manechin pentru exersarea acordării primului ajutor în situații limită. Elevii vor putea folosi acest material la orele de Educație pentru sănătate, precum și la cele de biologie și sport.

    Mulțumim organizatorilor și sponsorilor pentru această minunată inițiativă!

    Prof. consilier școlar, Mariana Onu