Aventura Școlii Cuza în Săptămâna Altfel continuă cu cel mai ingenios Târg de Crăciun, la care au participat cei peste 500 de elevi ai școlii, cu entuziasm și motivare financiară. Din atelierele de creație în care spiridușii moșului au lucrat de zor, au pornit spre târg sute de produse care și-au găsit cumpărători între părinți și copii, ce s-au bucurat de fiecare lucrușor ticluit de mânuțe indemânatice. A fost mare forfotă în inima târgului, vânzători și cumpărători, mici și mari au vizitat standurile frumos aranjate ca mai apoi să aleagă ceea ce au considerat că au nevoie sau li se potrivește în aceste momente premergătoare marii sărbători a Nașterii Domnului. A fost o zi încărcată de semnificații și satisfacții emotionale și nu în ultimul rând, financiare. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat și au rezonat la unison pentru împlinirea scopului acestui Târg Magic.


















































