Ziua Culturii Naționale – omagiu adus lui Mihai Eminescu de elevii clasei a IV-a B

ZIUA CULTURII NAȚIONALE Astăzi, 15 ianuarie 2026, elevii clasei a IV-a B, sub coordonarea doamnei prof. Alexandrina Triși, au marcat – într-o atmosferă de profundă recunoștință și respect – Ziua Culturii Naționale și aniversarea a 176 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu. În parteneriat cu Asociația pentru tineret OLIMP, aceștia au desfășurat activități în cadrul Atelierului Național de Creație și Lectură ,,Copilăria și poezia lui Eminescu”. Componenta E -learning la care au avut acces a cuprins resurse pentru organizarea unei expoziții tematice la nivelul clasei, o prezentare narativă cu titlul ,,Magia Copilăriei”, un set de fișe de lucru ,,Magia creației”, o poveste fascinantă despre ,,magia prieteniei” celor doi titani ai literaturii române: Mihai Eminescu și Ion Creangă, două miniTeste – unul clasic și al doilea ușor ,,ieșit din tipare”, iar pentru recompensarea elevilor care au demonstrat interes, curiozitate și au recitat frumos cele mai cunoscute versuri eminesciene – câte o diplomă de apreciere.La finalul activității, copiii au scris impresiile și opiniile lor despre activitățile deosebite la care au participat, într-un ,,Jurnal reflexiv”. Doi elevi ai Colegiului Național ,,Nicu Gane” Fălticeni, (foști elevi ai doamnei învățătoare) – Carina și Luca – s-au implicat în mod voluntar, sprijinind elevii clasei a IV-a B pe toată durata desfășurării activităților. Ziua Culturii Naționale sărbătorită astăzi, a fost despre recunoștință, respect, implicare, parteneriat, voluntariat, prietenie și creativitate, o zi care va rămâne o frumoasă amintire în sufletul nostru.